E primăvară iar, e bucurie, e zumzet și mișcare. Dar, dincolo de toate, primăvara este de fapt anotimpul în care virușii ne dau organismul peste cap. Schimbările bruște de temperatură, organismul slăbit după o iarnă lungă, toate ne fac mai vulnerabili în fața unor forme virale numite și „virusuri de primăvară”. Suntem lipsiți de energie, și oricât ne-am bucura de acest anotimp frumos, greu putem să evităm astenia de primăvară. De la psihic și până la fizic, totul este bulversat.
O evadare în natură, o terapie într-un loc cu aer curat poate fi o alegerea înțeleaptă, dar unde să mergi? Cum alegi o stațiune balneară?
Îți dorești un loc în care să respiri aer curat, să te bucuri de ape vindecătoare și tratamente cu efecte binefăcătoare? Alege o cură la Băile Govora, o stațiune dedicată mai ales afecțiunilor respiratorii.
Iată 3 motive pentru care să alegi Băile Govora ca loc de refacere și întărire a imunității:
- Ape magice
Govora este una dintre cele mai bogate stațiuni în ape iodurate și bromurate din Europa, cotate la același nivel cu cele mai renumite ape minerale sulfuroase cunoscute în Europa, din stațiuni ca Bains, La Bonzboule (Franţa), Bad Hali (Austria), Salmaggiore (Italia), Marianske Lazne (Cehia). Din punctul de vedere al numărului de ape iodurate și bromurate, Băile Govora este considerată cea de-a doua stațiune balneară din Europa, cunoscută și pentru varietatea și caracterul terapeutic al proprietăților apelor. Este singura stațiune din țară cu ape minerale ce au o compoziție chimică diferențiată: ape sărate iodurate, bromurate, sulfuroase foarte concentrate, ape hipotone, sulfuroase, bicarbonate, sodice, calcice și magneziene.
- Echilibru benefic între aeroionii pozitivi și cei negativi
Băile Govora este singura stațiune balneară din România în care raportul dintre aeroionii pozitivi și cei negativi este 1. S-a constatat că acest raport este pe departe cel mai benefic pentru organismul uman.
- Loc excelent pentru tratamente
La Băile Govora vei descoperi un loc excelent pentru tratamente, aici existând o bază de tratamente cu instalații și facilități necesare procedurilor: băi calde cu ape minerale iodurate și sulfuroase, băi cu esență de brad, duș subacval, băi cu bioxid de carbon, împachetări cu nămol cald, pneumoterapie, electroterapie, hidroelectroterapie, inhaloterapie, kinetoterapie, masaj, solarium. Toate aceste tratamente ajută la vindecarea afecțiunilor respiratorii, ginecologice, reumatismale, neurologice etc.
Bonus: Istorie, Cultură, Relaxare
Dacă alegi să vii la Băile Govora, vei avea parte și de un peisaj cu o mare încărcătură istorică, în care vei îmbina relaxarea cu experiențele culturale. În stațiune, dar și în împrejurimi, turiștii pot vizita
peste 300 de monumente istorice și de artă impresionante: tezaure neolitice, vestigii dacice și romane, necropole paleocreștine etc.
De asemenea, vei putea descoperi și admira
numeroase obiecte și instituții de cult: Mănăstirea Govora, Mănăstirea Dintr-un Lemn, Mănăstirea Surpatele. În drum spre Horezu poți vizita mănăstirile Horezu, Bistrița și Arnota, iar spre defileul Oltului – Mănăstirea Cozia, Turnu și Stânișoara, adevărate comori pentru turismul monahal.
Chiar și din punct de vedere geografic, Băile Govora au un atuu. Așezarea stațiunii Băile Govora face ca turiștii să se poată bucura în împrejurimi de o
natură minunată, de formele de relief și de vegetația bogată. Aflată la doar 20 km de Râmnicu Vâlcea, stațiunea este poziționată la o altitudine de 360-380 de metri, înconjurată fiind de păduri de fagi, stejari și pini.
Clima contribuie și ea în atragerea turiștilor, aceasta fiind una prietenoasă. Stațiunea Băile Govora are un climat continental moderat, cu influențe mediteraneene. Verile sunt răcoroase, temperatura medie a lunii iulie fiind de 19°C, în timp ce iernile sunt blânde, cu o temperatură medie a lunii ianuarie de -3°C. Temperatura medie anuală este de 11,1°C.
Tot la Băile Govora vei descoperi și
un important spațiu de recreere, aici fiind amenajat un parc, terenuri de sport, iar pe timpul primăverii și al verii sunt organizate evenimente precum „Sărbătoarea căpșunului” (în luna mai) și Festivalul folcloric „Florile Govorei” (în iulie). În momentele de relaxare poți alege să vizitezi colecția de arheologie și artă Gheorghe Petre aflată în zona stațiunii, dar și numeroasele muzee din Râmnicu Vâlcea.
Suficiente motive să alegi stațiunea Băile Govora pentru următoarea ta vacanță. De acord?
Vino la Băile Govora să te bucuri de o primăvară frumoasă, de relaxare și tratament benefice organismului tău!